Tinerii de la Bman contribuie la salvarea Romaniei producand 2000 combinezoane pe zi

Tinerii de la Bman contribuie la salvarea Romaniei producand 2000 combinezoane pe zi

DISTRIBUIE POVESTEA NOASTRA PRIETENILOR TAI

Inca de la inceputul acestei pandemii am auzit din tot mai multe surse, ca medicii si asistentii medicali nu au la dispozitie suficiente materiale de protectie, pentru a putea avea grija de pacientii infectati cu noul coronavirus. Astfel ne-a venit o idee, aceea de a crea noi combinezoane, 100% autohtone, de la un brand romanesc, pentru romanii din intreaga tara.

Suntem un popor cu potential si idei. Cu toate acestea, pare ca, uneori, ne lipseste sentimentul de solidaritate, atunci cand vine vorba de intrajutorarea semenilor nostri. Cum ar fi ca, in loc sa pierdem timp pretios criticand, am da cu totii o mana de ajutor? Cum ar fi sa ne rezolvam problemele folosind doar resursele romanesti?

Tineri ghidati de mentori - Media de varsta din compania noastra fiind de 28.4 ani!

Luand in considerare situatia fara precedent in care ne aflam, este nevoie sa ne adaptam cerintelor si nevoilor pietei. Noi, tinerii de la BMAN, ne-am stabilit un tel maret, si anume, salvarea Romaniei. Asadar, producem in prezent 2000 de combinezoane pe zi, extrem de eficiente si absolut necesare in lupta impotriva COVID-19. Ajutati de agilitatea tinerilor si ghidati de experienta celor mai in varsta, am transformat o idee care parea imposibil de realizat, in realitate: salvarea romanilor si a locurilor de munca.

Din grija pentru tine

Ne-am dat seama ca este nevoie de ajutorul nostru in aceasta lupta. Pentru ca la BMAN avem resursele necesare, am hotarat sa facem un pas mic, dar foarte important, pentru a veni in ajutorul sistemului medical, greu incercat in aceasta perioada. Ne-am mobilizat, am creat un plan si am schimbat directia firmei in cel mai scurt timp posibil. Demersul a fost facut, si iata-ne, in prezent, producand un numar de 2000 combinezoane pe zi in fabrica noastra.

Fireste, avem mai intai grija de personalul nostru. Conditiile in care ne desfasuram activitatea sunt absolut sigure, atat pentru personalul care lucreaza la birou, cat si pentru cel care se ocupa de productie.

Oferim siguranta inainte de toate

Combinezoanele noastre au fost supuse la o serie de teste de laborator, prin care s-a verificat rezistenta materialului la o serie de factori, pentru a fi siguri ca oferim doar produse 100% conforme standardelor europene. Totodata, acestea sunt certificate si avizate.

Trebuie sa fim siguri ca atat procesul de productie, cat si cel de livrare, se desfasoara doar conform standardelor necesare de protectie, deci oferim siguranta de la inceput, pana la sfarsit.

Ii ajutam pe cei care lupta pentru noi

Suntem solidari cu cei care muncesc zi si noapte pentru ca persoanele afectate sa se vindece si noi sa ramanem protejati. Combinezoanele produse de BMAN ajung in continuare in unitatile medicale de pe intreg teritoriul tarii, pentru a suplini pana la sfarsitul acestei situatii nevoia atat de mare de materiale de protectie.

Facem bine si ne facem bine

Cel mai rapid ajutor il primesti de langa tine. De ce sa importam, cand dispunem de toate resursele pentru a crea cele necesare chiar aici, in Romania? A fost nevoie doar de o idee si de un strop de vointa, pentru ca noi sa incepem acest proces, deci, cu siguranta, si altii se pot mobiliza. In special noi, cei tineri, putem oferi un exemplu de „Asa da!”, si ii putem motiva si pe altii sa se alature cauzei. Ii provocam, astfel, pe toti cei care cred ca nu ne mai facem bine, sa dea o mana de ajutor si sa observe rezultatele.

Credem cu tarie ca, in curand, vom depasi aceasta perioada de cumpana, si ne vom putea intoarce la vietile noastre normale. Insa, pana atunci, noi, BMAN, ramanem ferm pe pozitii, si facem tot ce ne sta in putinta pentru ca, alaturi de cei dragi noua, sa fim in continuare bine.
Distribuie Povestea Noastra prietenilor tai !

DISTRIBUIE POVESTEA NOASTRA PRIETENILOR TAI

Articol scris de: DigitalPoint Collaborator

ALTE ARTICOLE